Ministrul Educației, Ligia Deca: „Am INCLUS în curriculumul național noi competențe civice și de protejare a mediului”

Ministrul Educației, Ligia Deca: „Am INCLUS în curriculumul național noi competențe civice și de protejare a mediului”
Ministrul Educației, Ligia Deca
Publicat: 03/05/2023, 19:48
Actualizat: 03/05/2023, 19:49

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat miercuri, prin intermediul unui comunicat, că a inclus în curriculumul național noi competențe civice și de protejare a mediului. „O educație mai bună înseamnă o lume mai bună”, a scris ea.

„Pe lângă științe exacte, cultură și artă, școala are rolul de a-i învăța pe elevi cum pot deveni adulți responsabili. Adulții care își cunosc drepturile sunt mai preocupați de societatea în care trăiesc. Le pasă de mediul înconjurător și dau dovadă de respect față de ceilalți oameni. Școala le va insufla elevilor aceste valori – de aceea, am inclus în curriculumul național noi competențe civice și de protejare a mediului”, se arată în comunicatul ministrului Educației.

„De ce este importantă educația civică? Cu acest instrument, elevii vor fi mai conștienți de lumea în care trăiesc și vor dezvolta abilități folositoare pe tot parcursul vieții. Ei vor ști care este rolul lor în societate și vor fi mai încrezători să acționeze cand va fi nevoie”, a adăugat Ligia Deca.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Michael Mosley, medicul care a inventat dieta 5:2 și a schimbat felul în care mâncăm
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a...
România, ocolită de turiștii străini. Motivul pentru care nu vor să-și facă vacanța la noi...
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Rezultate exit poll Primăria Capitalei. Nicuşor Dan are 44%, iar Gabriela Firea este pe locul...
Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca, Iași,...
Gestul făcut de părinții și prietenii Patriziei Cormos la înmormântare! Cum au fost îmbrăcați cei...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce este prioritatea între benzi? Cine are drept de trecere pe un drum cu 3...
Alegeri Timişoara. Dominic Fritz: Astăzi stăm în faţa timişorenilor ca învingător / Fritz 49% -...
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Maghiarii au dat lovitura în TRANSILVANIA. Victoria a fost anunțată CHIAR ACUM: De 20 de...
Exclusiv. Dan Petrescu, probleme cu mobilitatea. Cum a fost surprins antrenorul
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a...
Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca, Iași,...
Rebecca și Antoni, sărut în camera roșie. Cum a reacționat Bogdan la vederea imaginilor. „Nu...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
Acest copil a ajuns să aibă la degetul mic întregul destin al Rusiei
×